Visul românilor de a călători în SUA fără viză a eșuat. Ce zic autoritățile române?
Departamentul american pentru Securitate Internă a anunțat, vineri seară, excluderea României din Programul Visa Waiver (VWP), care ar fi permis călătoriile în SUA fără viză pentru cetățenii români. Decizia a fost luată în consultare cu Departamentul de Stat și a intrat în vigoare imediat.
„Având în vedere accentul pus de această administrație pe securitatea frontierelor și a imigrației, Secretarul Securității Interne, în consultare cu Secretarul de Stat, a decis anularea desemnării României în cadrul Programului Visa Waiver, cu efect imediat”, se arată în comunicatul autorităților americane.
Reacția României: decizia este regretabilă și politică
Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat prompt, exprimând „regretul profund” față de această decizie, subliniind că România a îndeplinit toate criteriile prevăzute de legislația americană pentru includerea în program: „Regretăm această decizie, având în vedere că România a respectat toate condițiile cerute. Considerăm că este o decizie politică, ce reflectă prioritățile actualei administrații de la Washington. România și Statele Unite rămân însă parteneri strategici angajați în aprofundarea cooperării bilaterale”, se arată în comunicatul MAE.
Ministerul precizează că autoritățile române vor continua eforturile diplomatice și tehnice pentru ca cetățenii români să beneficieze de regimul Visa Waiver în viitor.
Guvernul României cere explicații și continuă dialogul diplomatic.
Executivul de la București a reiterat angajamentul față de parteneriatul strategic cu SUA, anunțând că va menține un dialog diplomatic activ la cel mai înalt nivel.
„Este esențial ca partenerii americani să furnizeze toate detaliile tehnice care au stat la baza acestei decizii, pentru ca autoritățile române să poată oferi răspunsuri clare și să remedieze eventualele deficiențe”, se precizează în reacția Guvernului.
Totodată, Executivul subliniază că cetățenii români merită un tratament echitabil, comparabil cu cel acordat altor aliați ai SUA, care beneficiază de călătorii fără viză.
În final, Guvernul României consideră că alegerea unui nou președinte în urma alegerilor din 4 și 18 mai 2025 poate reprezenta un nou moment de relansare a demersurilor pentru includerea României în Programul Visa Waiver.




