Vladimir Andronachi scapă de arest: fostul deputat PDM, eliberat din cauza unei greșeli a procurorilor
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, a fost eliberat sub control judiciar, după ce instanța a anulat arestul preventiv din cauza unei erori procedurale comise de acuzare.
Judecătorii au constatat că demersul de prelungire a arestului a fost depus cu încălcarea termenului legal, potrivit TV8. Conform Codului de procedură penală, procurorul trebuia să solicite prelungirea măsurii cu cel puțin cinci zile înainte de expirarea acesteia, însă cererea a fost înaintată abia pe 22 ianuarie, cu doar o zi înainte de termenul-limită. Explicația procurorului, potrivit căreia ar fi existat neclarități privind modul de calcul al perioadei de detenție, nu a fost acceptată de instanță.
În motivarea deciziei, magistrații au subliniat că legea nu permite restabilirea unui termen procedural ratat și au arătat că acuzatorul de stat putea solicita clarificări suplimentare sau depune demersul mai devreme pentru a evita o astfel de situație. Instanța de apel a făcut trimitere și la un precedent în care Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prelungirea ilegală a arestului preventiv, în urma unei cereri depuse tardiv.
Ca urmare, a fost casată încheierea Judecătoriei Chișinău prin care se dispusese anterior menținerea arestului, iar cererea de prelungire a fost respinsă. Totodată, pentru posibile abateri, au fost sesizate Inspecția procurorilor de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor și Inspecția judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.
În acest dosar, Andronachi este învinuit de două episoade de spălare de bani, procurorii susținând că ar fi fost implicați în operațiuni suspecte de circa 360 de mii de dolari într-un caz și încă aproximativ 100 de mii de dolari în altul. Fostul parlamentar respinge acuzațiile și pledează nevinovat.




