Zeci de crame din Republica Moldova au adus peste 300 de mărci de vinuri la Festivalul Vinului Moldovenesc de la București

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Aproximativ 50 de crame moldovenești au participat la cea de-a cincea ediție a Festivalului Vinului Moldovenesc din România, organizat pe celebrul bulevard Kiseleff din București. Evenimentul a reunit peste 300 de mărci de vinuri, confirmând prestigiul și diversitatea vinificației din Republica Moldova.

Vizitatorii au avut ocazia să descopere vinuri premiate la cele mai importante concursuri internaționale, dar și să cunoască poveștile vinificatorilor care transformă tradiția în artă. „Vinul Moldovei este o expresie a identității noastre. În ultimii ani, vinurile moldovenești au obținut medalii la cele mai importante concursuri internaționale și au fost apreciate de experți din întreaga lume, iar astăzi au fost aduse din nou la București, pentru a fi descoperite și savurate de voi”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Andrian Digolean.

România rămâne una dintre piețele strategice pentru vinurile moldovenești, reprezentând circa 20% din exporturile totale de vin îmbuteliat ale Republicii Moldova. Doar în 2024, peste 10 milioane de litri de vin moldovenesc au ajuns pe piața românească, potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului.

Republica Moldova dispune de aproximativ 125.000 hectare de viță-de-vie, fiind în top 20 mondial, iar între 70% și 80% din producție este destinată vinurilor îmbuteliate de calitate. Anual, țara exportă între 120 și 150 milioane litri de vin, ceea ce reprezintă 8–10% din totalul exporturilor naționale. România, Polonia, Cehia, China și statele baltice sunt printre principalele destinații, însă în ultimii ani vinul moldovenesc câștigă tot mai mult teren și pe piețele Europei de Vest și ale Statelor Unite.

Festivalul de la București nu doar că promovează vinurile moldovenești, ci și consolidează legăturile economice și culturale dintre Republica Moldova și România, demonstrând că vinul poate fi un veritabil ambasador al prieteniei dintre cele două țări.